Stelian Ion, despre raportul CE: Obiectivul României, MCV să fie ridicat cât mai curând

Ministrul Justiției, Stelian Ion, susține că raportul publicat marți de Comisia Europeană, care stabilește că România rămâne în continuare sub MCV, este scris într-o „notă pozitivă”.

Stelian Ion, despre raportul CE: Obiectivul României, MCV să fie ridicat cât mai curând

Ministrul Justiției, Stelian Ion, susține că raportul publicat marți de Comisia Europeană, care stabilește că România rămâne în continuare sub Mecanismul de Cooperare și Verificarea, este scris într-o „notă pozitivă”, precum și că în acesta se remarcă atât progresele din 2020, cât și cele din debutul anului 2021, iar autoritățile române sunt încurajate să meargă pe aceeași linie. Obiectivul țării noastre, spune el, este ca MCV să fie ridicat cât mai curând.

„Astăzi, Comisia Europeană a publicat raportul în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, MCV. Din octombrie 2019, nu am mai avut un astfel de raport. Au fost monitorizate toate mișcările noastre în plan legislativ și raportul, ca de obicei, reprezintă o imagine fidelă și obiectivă asupra a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Aș sublinia, în termeni generali, că nota în care este scrisă acest raport este o notă pozitivă, se remarcă progresele și din anul 2020, și de la începutul acestui an, și suntem încurajați să mergem pe această linie în continuare. Stabilim foarte clar că avem ca obiectiv noi, România, ideea de a ridica cât mai curând MCV”, a declarat Stelian Ion.
El a precizat că în același raport se vorbește și despre proiectul privind desființarea Secției speciale, iar Comisia „apreciază” forma propusă de Guvern și trimisă către Parlament.
„Este important să păstrăm această linie care, repet, este un corectă, așa cum spune Comisia Europeană, și mă voi referi la câteva chestiuni punctuale. Spre exemplu, la subiectul desființării Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție – este de remarcat faptul că în cadrul raportului Comisia apreciază proiectul de lege propus de Guvern și trimis către Parlament, se observă faptul că nu se referă în cadrul acestui raport în niciun fel membrii Comisiei la necesitatea impunerii unor garanții suplimentare odată cu desființarea SIIJ. Este o chestiune pe care aș vrea să o pun și în context mai concret, în context local, pentru că în urma deciziei CJUE din 18 mai 2021, deci de dată foarte recentă, deja instanțele noastre judecătorești au început să dea anumite soluții – mă refer la o decizie dată de Curtea de Apel din Pitești – potrivit cărora înființarea SIIJ nu se justifică”, a adăugat Stelian Ion.
Ministrul Justiției spune că va încerca să îi convingă pe parlamentari să opteze pentru forma promovată de Guvern.
„Nu putem aștepta de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene să ne rezolve problemele interne. Ni s-a lăsat toată libertatea să facem acest lucru. De asemenea, nu putem aștepta doar de la Justiție să fie rezolvate aceste probleme. Ca atare, este foarte important ca politicienii să găsim soluția pentru desființarea grabnică a acestei Secții de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Eu, personal, consider în continuare că proiectul Guvernului este cel corect și voi încerca să îi conving pe colegii parlamentari să meargă pe această soluție. Este foarte important să reușim să desființăm această Secție, care, repet, inclusiv în cadrul acestui raport, a fost criticată”, a mai afirmat ministrul Stelian Ion.