Noul summit Trump-Putin nu se va desfășura în curând, nici Rubio nu se va întâlni cu Lavrov

Un oficial de la Casa Albă a declarat pentru BBC că nu este niciun plan pentru o întâlnire între președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, în viitorul imediat.

Noul summit Trump-Putin nu se va desfășura în curând, nici Rubio nu se va întâlni cu Lavrov
Foto: Reuters

Un nou summit între președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, nu va avea loc 'în viitorul apropiat', a declarat marți un responsabil de rang înalt al Casei Albe, citat de agențiile AFP și Reuters.

„Nu este prevăzută o întâlnire a președintelui Trump cu președintele Putin în viitorul apropiat”, a indicat acest oficial, care s-a exprimat cu condiția anonimatului.
Cât despre secretarul de stat american Marco Rubio, acesta nu are planificată vreo întâlnire cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, a adăugat același oficial, conform căruia discuția telefonică avută luni de cei doi șefi ai diplomațiilor a fost 'productivă', dar ei au decis să nu se întâlnească deocamdată.
După o convorbire telefonică avută joia trecută cu Putin, înaintea întâlnirii de vineri la Casa Albă cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Trump a transmis că în discuția cu liderul de la Kremlin „au fost făcute mari progrese” către încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina și că va avea o nouă întâlnire cu omologul său rus, în capitala ungară Budapesta, în următoarele două săptămâni.
Tot la Budapesta urmau să se întâlnească pentru a pregăti acest summit Rubio și Lavrov, dar această întâlnire este acum amânată. 'O întâlnire suplimentară în persoană între secretarul de stat (american) și ministrul de externe (rus) nu este necesară', a mai spus sursa citată.