Începe Litoralul pentru toți cu reduceri de până la 50-60 la sută pentru vacanțele de toamnă, la mare

În perioada 01 – 30 septembrie 2025, se desfășoară cea de-a 47-a ediție a programului Litoralul pentru toți, la tarife reduse cu până la 50-60 la sută față de vârful sezonului estival.

Începe Litoralul pentru toți cu reduceri de până la 50-60 la sută pentru vacanțele de toamnă, la mare

În perioada 01 – 30 septembrie 2025, se desfășoară cea de-a 47-a ediție a programului „Litoralul pentru toți”, inițiativă dedicată turiștilor care își doresc o vacanță pe Riviera Românească la tarife reduse cu până la 50-60% față de vârful sezonului estival.

Chiar și în lunile de vară, hotelierii au practicat oferte speciale, însă septembrie rămâne o oportunitate unică: vacanțe accesibile, plaje mai aerisite și ape mai curate, într-o atmosferă relaxantă, departe de aglomerația specifică sezonului. În ultimii ani, septembrie s-a transformat într-o adevărată „a patra lună de vară”, când turiștii se bucură de soare și de beneficiile Rivierei Românești la prețuri imbatabile.
Deși contextul actual este unul dificil pentru turismul românesc – cu majorarea TVA, creșterea prețurilor la utilități și alimente, (cu efecte negative generate de politica voucherelor de vacanță), programul „Litoralul pentru toți” vine ca o un colac de salvare atât pentru turiști, cât și pentru hotelieri. Turiștii pot achiziționa vacanțe la tarife reduse, iar hotelierii își pot menține unitățile deschise, cu salariați activi.
Rezervările se pot efectua prin agențiile de turism partenere, iar turiștii pot achita și cu vouchere de vacanță.
„Vacanța la mare rămâne pentru mulți români cea mai așteptată bucurie a anului. Prin Litoralul pentru toți, încercăm să păstrăm această bucurie vie, oferind turiștilor ocazia să se relaxeze la malul mării și în septembrie, la costuri adaptate realităților economice. Este modul nostru de a arăta că litoralul românesc poate fi accesibil și primitor pentru fiecare,” declară Adrian Voican, președinte BIBI Group4Travel.
Astfel, tarifele din sistemul BIBI Touroperator, pentru o persoană pe noapte, defalcate pe stațiuni, sunt următoarele:
- Mamaia: Hotel 3* cu mic dejun inclus - 75 lei/persoană/noapte, minim 5 nopți de cazare, Hotel 3* cu demipensiune - 185 lei/persoană/noaptem minim 4 nopți de cazare
- Eforie Nord: Hotel 2* fără servicii de masă - 80 lei persoană/noapte, minim 3 nopți de cazare, Hotel 3* all inclusive - 237 lei persoană/noapte, minim 3 nopți de cazare
- Eforie Sud: Hotel 3* fără servicii de masă - 80 lei persoană/noapte, minim 3 nopți de cazare
- Olimp: Hotel 3* fără servicii de masă - 140 lei persoană/noapte, minim 5 nopți de cazare
- Neptun: Hotel 3* fără servicii de masă - 87 lei persoană/noapte, minim 5 nopți de cazare
- Jupiter: Hotel 3* cu mic dejun inclus  - 172 lei persoană/noapte, minim 2 nopți de cazare
- Venus: Hotel 3* cu mic dejun inclus- 126 lei persoană/noapte, minim 4 nopți de cazare
- Saturn: Hotel 5* cu mic dejun inclus - 219 lei persoană/noapte, minim 3 nopți de cazare
- Mangalia: Hotel 3* cu mic dejun inclus - 159 lei persoană/noapte, minim 6 nopți de cazare şi Hotel 3* cu pensiune completă - 171 lei persoană/noapte, minim 6 nopți de cazare.