Unirea Principatelor Române, marcată la Constanța

În fiecare an, la 24 ianuarie, în întreaga țară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Țara Românească în 1859, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Unirea Principatelor Române, marcată la Constanța

În fiecare an, la 24 ianuarie, în întreaga țară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Țara Românească în 1859, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. 
În Piaţa Ovidiu, câteva zeci de oameni au asistat la ceremonia organizată de autorităţile locale pentru a celebra 165 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

Militari din structurile Forţelor Navale şi Terestre care au îndurat frigul, au intonat imnul naţional şi au defilat în faţa oficialităţilor locale. Muzica a fost asigurată de orchestra Armatei condusă de căpitan Cornel Ignat, şeful muzicii Academiei Navale "Mircea cel Bătrân".
La eveniment au fost prezenți președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, vicepresedintele Consiliului Județean, Petre Enciu, Mircea Banias, Corina Martin, Florin Goidea, George Vișan, oficialități militare și și Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie care a susținut o slujbă religioasă.

"Onorați invitați, dragi constănțeni, celebrăm astăzi o zi pe care o datorăm unui grup de oameni inimoși, inteligenți și patrioți, oameni care au știut să speculeze complexul internațional, să depășească obstacole, să-și creeze oportunități și să-și asume riscuri, uneori chiar riscul eliminării propriei persoane și totul pentru ceva mai presus decât ei înșiși, pentru interesul național.  Tocmai de aceea ar trebui ca noi, cei care astăzi răspundem de instituții, de localități, de cârmuirea țării, să privim cu mare respect și cu luare aminte exemplul lor și să ne dăm seama că numai în jurul unor valori și obiective comune putem strânge o comunitate, astfel încât să depășim crizele și să mergem înainte spre mai bine”, a declarat Prefectului Constanței, Silviu Coșa, la ceremonia organizată în Piața Ovidiu din Constanța la împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.

"24 ianuarie 1859 a fost despre curaj, unitate și fapte remarcabile. O zi deosebită în istoria României, ce a marcat momentul crucial al Unirii Principatelor Române, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Acest mare eveniment, cunoscut de noi toți sub denumirea de "Mica Unire" este de fapt “Prima Unire” a tuturor românilor, sub numele de România. A fost declanșatorul progresului și consolidării granițelor, punând bazele unei Românii unite și puternice. Istoria s-a scris prin faptele remarcabile ale înaintașilor noștri, istoria se păstrează și se transmite copiilor nostri, iar cel mai important, istoria se scrie mai departe prin acțiunile noastre din prezent și prin modul în care ne implicăm în construirea viitorului. Poate că nu am atins încă idealurile pe care le-au visat strămoșii noștri și, la 165 de ani de la acele evenimente cruciale, dezvoltarea României ar fi trebuit să atingă un alt nivel. Este timpul să ne unim eforturile și să transformăm Dobrogea într-o regiune prosperă, unde fiecare cetățean să se simtă cu adevărat acasă. Toate acestea presupun însă multă muncă, obiective clare și fapte remarcabile. Astfel, fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă că dezvoltarea țării nu este doar responsabilitatea politicienilor, ci o sarcină colectivă care necesită angajarea activă a fiecărui cetățean. Este esențial să conștientizăm că progresul unei țări nu poate fi realizat doar prin decizii politice sau eforturi guvernamentale, ci și prin contribuția individuală a fiecărui membru al societății. Pentru că în final, nu proiectele care ne mențin la suprafață și ne asigură un trai decent sunt cele care contează cu adevărat, ci acele decizii mari, acțiunile curajoase pe care mulți le vor contesta sau vor încerca să le împiedice, dar care în final vor schimba ceea ce trebuie schimbat și vor repara ceea ce nu funcționează în prezent. La mulți ani, România! La mulți ani, români! La mulți ani, dragi dobrogeni!”, a declarat președintele CJ Constanța, Mihai Lupu.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, constituită din militari și marinari militari. Toți cei prezenți s-au prins în Hora Unirii.

Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.
După mai mulți ani aceasta a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea României de atunci într-un stat modern, aducând pentru prima dată câteva elemente occidentale în viața românilor.
În conştiinţa românilor Alexandru Ioan Cuza a fost şi rămâne cel dintâi Domnitor al României moderne, întemeietorul statului naţional român modern. El a condus cu inteligenţă şi dăruire acţiunea de propăşire a României pe drumul modernizării.