O fetiță de clasa a IV-a și părinții ei au fost uciși de ruși în mașină, pe o stradă din Kiev

O familie cu trei copii a fost atacată în mașină, pe o stradă din Kiev, părinții și o fetiță fiind uciși pe loc de focurile de armă trase de un grup de sabotori ruși.

O fetiță de clasa a IV-a și părinții ei au fost uciși de ruși în mașină, pe o stradă din Kiev

O familie cu trei copii a fost atacată în mașină, pe o stradă din Kiev, părinții și o fetiță fiind uciși pe loc de focurile de armă trase de un grup de sabotori ruși, scrie cotidianul Livyi Bereh, care îl citează pe Secretarul Consiliului Local al Kievului, Volodimir Bondarenko.

Duminică dimineaţă, pe strada Olena Teliga din Kiev, într-un schimb violent de focuri, un rus a împușcat o mașină în care se afla o familie cu trei copii. Polina, în clasa a IV-a, și părinții ei au murit pe loc. Alți doi copii, soră și frate ai fetiței, au ajuns în stare gravă la spital.

Mama unei colege a fetiței moarte în mod tragic a povestit totul într-un interviu pentru LB.ua. Întreaga şcoală a deschis un cont pentru ca oamenii să doneze și să îi ajute pe micuții rămași orfani acum.

Sora Polinei este internată în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului 17, are o rană gravă în urma unui glonţ, dar starea ei este stabilă. Nu au fost făcute publice informaţii despre starea de sănătate a fratelui lor, Okhmatdyt.