Nicușor Dan: Este o falsă dezbatere că România trebuie să aleagă între SUA și UE

Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Palatul Cotroceni, că este o falsă dezbatere că România trebuie să aleagă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.

Nicușor Dan: Este o falsă dezbatere că România trebuie să aleagă între SUA și UE

Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Palatul Cotroceni, că este o "falsă dezbatere" că România trebuie să aleagă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.

Șeful statului a spus într-o conferință de presă că, din punctul său de vedere, succesul în politica externă este de "a realiza acele obiective de securitate și politică externă".
"Cred că, în materie de securitate, România a continuat un parcurs care era deja bun și s-a consolidat foarte mult atât în relația cu SUA și cu partenerii europeni", a apreciat el.
Întrebat de ce contractul de lobby semnat de Administrația Prezidențială și Departamentul de Stat nu poate fi desecretizat, el a susținut că este vorba de "un contract între părți, supuse unei alte legislații, fiecare cu constrângerile sale de confidențialitate" și detaliile "nu e logic să fie foarte publice, ci doar enunțate generic".
Referitor la prezența militară americană în România, el a explicat că există un proces în curs, cu termene, iar evaluarea din Europa a părții americane a ajuns la șeful Pentagonului, Pete Hegseth.
"Eu cred că am făcut noi, România, tot ce putea să fie făcut pentru ca soluția să fie cât mai bună pentru România, ne-am inspirat de la alții, de aceea și oferta de a contribui financiar", a arătat președintele.
Nicușor Dan a adăugat că baza militară de la Mihail Kogălniceanu este "foarte bună pentru a proiecta forța unei armate ca cea americană".
Președintele a susținut că "este o falsă dezbatere că România trebuie să aleagă între SUA și UE", menționând că țara noastră este "extrem de onestă" în relația cu Uniunea Europeană și "începe să își apere mai bine interesele în dezbaterile care au loc acolo".