Zelenski: Avem nevoie de garanţii de securitate nu doar pentru noi, dar şi pentru Moldova

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a fost primit de președinta Maia Sandu. Acesta a declarat că garanțiile de securitate sunt importante nu doar pentru Ucraina, ci și pentru Republica Moldova.

Zelenski: Avem nevoie de garanţii de securitate nu doar pentru noi, dar şi pentru Moldova

Aproape 50 de lideri europeni se reunesc azi, 1 iunie, în Bulboaca, Republica Moldova, la Summitul Comunității Politice Europene. Summitul include o sesiune plenară, la care vor veni toți participanții, și mai multe grupuri de lucru în cadrul cărora se vor dezbate diverse teme, precum securitate și energie.

Printre liderii care au ajuns în Bulboaca se numără și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. El a fost primit de președinta Maia Sandu.
Zelenski a spus că nu i-a fost deloc ușor să ajungă în Republica Moldova, dar a făcut-o și vrea să-și arate recunoștința față de moldoveni, care i-au primit pe refugiații ucraineni.
„„Mă bucur să fiu aici, nu a fost simplu să vin în Republica Moldova, dar cum am mai zis, toți ucrainenii transmit mesajul că suntem alături de Moldova. Suntem bucuroși să mergem pe acest drum împreună. Mulțumim poporului moldovean pentru că ne-a găzduit refugiații, nu o să uităm niciodată acest lucru. Am vorbit despre relațiile noastre bilaterale, sunt câteva proiecte prioritare. Cred că este foarte important viitorul nostru în Uniunea Europeană. Ucraina este gata să fie în NATO, așteptăm doar confirmarea. Garanțiile de securitate sunt importante nu doar pentru Ucraina , ci și pentru Moldova, pentru că Rusia și-ar dori să atace și alte zone din Europa. Noua noastră inițiativă este o coaliție Patriot, ca să avem un sprijin puternic pe câmpul de luptă. Mulțumesc foarte mult Moldovei. (...) Apropo de formula de pace, suntem în perioada când ne pregătim pentru un summit care a întâmpinat probleme, de aceea nu am stabilit încă o dată.  (...) Cred că Jens Stoltenberg ne susține, mi-a spus asta când am avut întâlniri bilaterale, dar avem nevoie de întreaga alianță să fie alături de noi”, a spus Zelenski înaintea Summitului CPE.
Acesta a vorbit despre drumul comun al Ucrainei și Moldovei spre UE și, de asemenea, a spus că țara sa e gata să fie în NATO și așteaptă doar confirmarea: „Garanțiile de securitate sunt importante nu doar pentru Ucraina, ci și pentru R Moldova, deoarece Rusia și-ar dori să atace și alte zone din Europa”.

Maia Sandu: Ucraina ține Moldova în siguranță astăzi
La rândul său, președinta Maia Sandu a spus că „Ucraina ține Moldova în siguranță astăzi” și că țara sa „respectă suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei” și „susține formula de pace propusă de Ucraina”. De asemenea, Moldova susține inițiativa creării unui Tribunal Internațional Special pentru judecarea crimelor comise în Ucraina.
„Vă rog să investiți în țările noastre, vă rog aveți încredere în noi și în viitorul nostru. Aceasta e contribuția voastră la stabilitatea continentului”, a mai susținut Maia Sandu.
Printre cei care vor ajunge în Republica Moldova pentru Summitul Comunității Politice Europene se numără președintele Consiliului European, președintele Comisiei Europene și președintele Parlamentului European.
Potrivit consilium.europa.eu, la această a doua reuniune a comunității politice europene sunt invitați să participe 47 șefi de stat și de guvern din cele 27 de state membre ale UE: Albania, Andorra, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Islanda, Kosovo, Liechtenstein, Republica Moldova, Monaco, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, San Marino, Serbia, Elveția, Turcia, Ucraina, Regatul Unit.
În cazul Turciei, președintele Recep Tayyip Erdogan a anunțat pe ultima sută de metri că nu va mai veni.