Von der Leyen promite represalii pentru atrocităţile de la Bucea

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este primul lider occidental care a vizitat Bucea, suburbie a Kievului, după ce s-a aflat că acolo au fost comise atrocităţi.

Von der Leyen promite represalii pentru atrocităţile de la Bucea

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este primul lider occidental care a vizitat Bucea, suburbie a Kievului, după ce s-a aflat că acolo au fost comise atrocităţi în timpul recentei retrageri a trupelor ruseşti, transmite DPA.
Printre altele, politicianul german, care efectuează vineri o vizită în Ucraina în cadrul unei delegaţii a UE, a văzut 20 de cadavre exhumate dintr-o groapă comună de acolo şi a aprins lumânări într-o biserică pentru victime.
"A fost important să încep vizita mea la Bucea. Pentru că la Bucea umanitatea noastră a fost spulberată", a scris von der Leyen pe Twitter. Mesajul meu pentru poporul ucrainean: Cei responsabili de atrocităţi vor fi aduşi în faţa justiţiei. Lupta voastră este lupta noastră".