Rusia și Ucraina au reușit să ajungă la prima înțelegere, după runda a doua de negocieri

Ucraina și Federația Rusă au ajuns la o înțelegere cu privire la asigurarea comună a coridoarelor umanitare pentru evacuarea cetățenilor, livrarea de alimente și medicamente.

Rusia și Ucraina au reușit să ajungă la prima înțelegere, după runda a doua de negocieri

Delegațiile ucraineană și rusă, care s-au întâlnit joi, în Polonia, pentru negocieri de pace, au convenit să aibă în perioada următoare o a treia rundă de discuții, a informat un membru al delegației ucrainene, citat de Reuters.

Acesta a precizat că Ucraina nu a primit garanțiile pe care a contat, dar că ambele părți au ajuns la o înțelegere cu privire la asigurarea, în comun, a unor coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din zonele de luptă.
Consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak, membru al delegației ucrainene, a scris pe Twitter, la finalul discuțiilor:
„Cea de a doua sesiune de negocieri s-a încheiat. Din păcate, nu avem încă rezultatele așteptate pentru Ucraina. S-a convenit doar soluția pentru organizarea de culoare umanitare”.
Anterior, la debutul discuțiilor, Podoliak anunțate că „punctele cheie de pe agendă sunt o încetare imediată a focului, un armistiţiu şi culoare umanitare pentru evacuarea civililor din oraşele şi satele distruse sau bombardate constant”.