Răzvan Lucescu, la plecarea din România: Simt că am comunicat mult prea puțin cu el în ultima vreme

Antrenorul echipei PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, a plecat din România la doar două zile după funerariile tatălui său, Mircea Lucescu. Aflat pe aeroport, vizibil marcat de pierderea suferită, el a lansat un îndemn tuturor și a exprimat un regret personal.

Răzvan Lucescu, la plecarea din România: Simt că am comunicat mult prea puțin cu el în ultima vreme

Antrenorul echiper PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, a plecat din România la doar două zile după funerariile tatălui său, Mircea Lucescu. Aflat pe aeroport, vizibil marcat de pierderea suferită, el a lansat un îndemn tuturor și a exprimat un regret personal.

Nu pot decât să mulțumesc din inimă absolut tuturor celor care au fost alături de tatăl meu la acest ultim drum, celor care s-au ocupat de organizarea înmormântării, tuturor celor care au avut un gând bun la adresa lui. Absolut tuturor celor care de undeva departe sau de aici, din București, au simțit să îi fie aproape”, a susținut Răzvan Lucescu pentru Golazo.
El a avut apoi un îndemn pentru toți, pornind de la propria sa experiență din ultimele luni.
Din păcate, pentru mine e un moment foarte greu, complicat, însă asta e viața, trebuie să știm să trecem prin asta. Nu sunt singurul, sunt atâția și atâția oameni care și-au pierdut părinții. Trebuie să înțelegem, să acceptăm și să ne luptăm să trecem peste. Aș avea un singur sfat, dacă îmi pot permite acest lucru, tuturor fiilor și fiicelor care au părinți: să stăm cât mai mult de vorbă cu ei. Cât mai mult, cât mai mult. Și dacă ei n-o fac, părinții să-i forțeze s-o facă. Te iei cu timpul, te iei cu problemele, ți se pare că niciodată nu se va întâmpla nimic și te lovește deodată și ajungi să înțelegi că n-ai făcut și n-ai comunicat destul. Eu, în momentul ăsta, simt că am comunicat mult, mult, mult prea puțin cu el în ultima vreme”, a mai afirmat Răzvan Lucescu.