PSD: Liberalii îi sfidează pe români şi vor să menţină restricţii aberante pentru alte 30 de zile

PSD consideră că liberalii îi sfidează pe români şi vor să menţină restricţii aberante pentru alte 30 de zile, social-democraţii precizând că vor modifica starea lor de alertă

PSD: Liberalii îi sfidează pe români şi vor să menţină restricţii aberante pentru alte 30 de zile

PSD consideră că liberalii îi sfidează pe români şi vor să menţină restricţii aberante pentru alte 30 de zile, social-democraţii precizând că vor modifica "starea lor de alertă".

"Toţi cei care consideraţi că nu sunt motive întemeiate pentru o nouă stare de alertă sunteţi proşti! V-a spus-o preşedintele vostru în direct! Toţi cei care doriţi să ştiţi ce se va întâmpla, ce veţi putea face sau nu, de săptămâna viitoare, trebuie să aşteptaţi până pe 16. Doar atunci veţi putea citi în Monitorul Oficial ce a decis haoticul Guvern liberal. Eventual tot spre miezul nopţii, cum v-au obişnuit... Prostie? Sfidare? Aroganţă? Da, toate la un loc! Aceasta este România normală promisă de preşedinte şi implementată de Orban! PNL îi sfidează pe români şi vrea să-i ţină în restricţii aberante pentru alte 30 de zile. Vom modifica starea lor de alertă. Ei vor doar să dea tunuri şi să-şi premieze incompetenţii cu carnet de partid. Voi, restul, nu existaţi! Şi nici măcar nu se sfiesc să v-o transmită verde în faţă! Noi am învăţat să-i ascultăm pe români. Vom transforma starea de alertă băgată pe gât ţării de Orbannis în traseul optim întoarcerii către normalitate", se arată într-un mesaj al PSD, publicat vineri, pe Facebook.