PSD dă vina pe Virgil Popescu pentru OUG care introduce taxa pe soare

PSD dă vina pe Virgil Popescu, ministrul PNL al Energiei, pentru Ordonanța de Urgență ce taxează cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice.

PSD dă vina pe Virgil Popescu pentru OUG care introduce taxa pe soare

PSD dă vina pe Virgil Popescu, ministrul PNL al Energiei, pentru Ordonanța de Urgență ce taxează cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice.

Duminică dimineață, USR a atras atenția că Guvernul Ciucă a adoptat, chiar cu o seară înainte de Ziua Națională, o OUG care introduce „taxa pe soare”. Ulterior, Ștefan Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a criticat și el Ordonanța, dar dând vina pe Virgil Popescu, liberalul care conduce Ministerul Energiei.
„O întrebare pentru Ministrul Energiei, Virgil Popescu. De ce?
De ce a ales să transpună Directiva europeană privind energia din surse regenerabile la modul imperativ, adică prin taxarea prosumatorilor, deși în textul directivei există sintagma „Statele membre pot să taxeze…”?
De ce pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare?
Asta în timp ce europarlamentarii PSD propun și primesc aprobarea comisiei ITRE din Parlamentul European pentru simplificarea procedurilor și aprobărilor pentru instalarea parcurilor fotovoltaice cu putere mai mică de 50 kW.
Popescule, ești dator cu multe răspunsuri, dar pe acesta trebuie să-l dai foarte repede pentru că în 2027 se închide reactorul 1 de la Cernavodă și nu ai ce să pui în locul celor 700 MW.
Energiile regenerabile sunt soluția dacă le încurajezi să se dezvolte, dar nu prin taxare, ci prin simplificare”, a scris social-democratul Radu Oprea, pe Facebook.