NATO susține Ucraina până învinge Rusia. Stoltenberg: Nu trebuie să subestimăm Rusia

Ucraina a făcut progrese semnificative în faţa invaziei ruse, dar nu trebuie să subestimăm Rusia, ale cărei rachete continuă să atace oraşele, civilii şi infrastructura critică din Ucraina.

NATO susține Ucraina până învinge Rusia. Stoltenberg: Nu trebuie să subestimăm Rusia

Ucraina a făcut progrese semnificative în faţa invaziei ruse, dar nu trebuie să subestimăm Rusia, ale cărei rachete continuă să atace oraşele, civilii şi infrastructura critică din Ucraina, a declarat miercuri, la Bucureşti, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă la finalul reuniunii miniştrilor de externe din cadrul Alianţei.

”Ucraina a obținut câștiguri semnificative, dar nu trebuie să subestimăm Rusia. Rachetele și dronele Rusiei continuă să lovească orașele ucrainene, civilii și infrastructura-cheie. Acest lucru provoacă o suferință umană enormă, în timp ce iarna se instalează”, a declarat Jens Stoltenberg.
"Continuarea sprijinului militar pentru Ucraina este esenţial, în special în ceea ce priveşte apărarea antiaeriană, a spus şeful NATO.
„NATO şi aliaţii NATO oferă de mulţi ani sprijin pentru cei trei parteneri, inclusiv prin dezvoltarea de capacităţi, reforme şi instruire pentru întărirea instituţiilor lor de apărare şi de securitate”, a spus Jens Stoltenberg, în ziua a doua zi a reuniunii NATO de la București.
"Astăzi, aceşti parteneri sunt afectaţi de presiunea rusă. Aliaţii NATO angajaţi să crească sprijinul pentru ei. Această întâlnire este o oportunitate de a discuta unele dintre îngrijorările noastre comune de securitate, în special în regiunea de importanţă strategică a Mării Negre şi a Balcanilor de Vest”, a spus Stoltenberg.
El a mai afirmat că aderarea Finlandei şi Suediei la NATO este aproape finalizată. "Este momentul să le primim ca membri deplini ai Alianţei", a declarat Stoltenberg.
În privinţa Chinei, Stoltenberg a spus că NATO nu vede Beijingul ca un adversar şi va discuta cu acesta atunci când este în interesul Alianţei, dar a atras atenţia că trebuie redusă dependenţa de China şi diminuate vulnerabilităţile.
”Aliații au abordat provocările reprezentate de China, din punctul de vedere al intereselor, valorilor și securității noastre. NATO este o alianță de state din Europa și America de Nord, dar provocările pe care le înfruntăm sunt globale. Nu considerăm China un adversar. Vom continua să colaborăm cu China când este în interesul nostru. Războiul din Ucraina ne-a arătat pericolul dependenței noastre față de gazul rusesc. Asta ar trebui să ne facă să evaluăm dependențele de alte regimuri autoritare, precum China pentru lanțurile de aprovizionare, tehnologie sau infrastructură. Vom continua să desfășurăm comerț și să avem relații economice cu China, dar trebuie să fim conștienți de dependențele noastre, să ne reducem vulnerabilitățile și să gestionăm riscurile”, a spus Jens Stoltenberg.
În încheiere, el a mulţumit României pentru "excelenta găzduire" a reuniunii de la Bucureşti. "Acest lucru arată angajamentul puternic al României faţă de NATO", a mai afirmat Stoltenberg.