Florin Ciţu, după şedinţa coaliţiei pe tema PNRR: Nu renunţăm la niciun proiect

Premierul Florin Cîţu a afIrmat, miercuri seară, după şedinţa coaliţiei pe tema PNRR, că nu se va renunţa la niciun proiect.

Florin Ciţu, după şedinţa coaliţiei pe tema PNRR: Nu renunţăm la niciun proiect

Premierul Florin Cîţu a afIrmat, miercuri seară, după şedinţa coaliţiei pe tema PNRR, că nu se va renunţa la niciun proiect. ”A fost o discuţie de optimizare a ceea ce aveam până acum în PNRR”, a afirmat premierul, precizând că nu există nicio problemă în negocierile cu Comisia Europeană.

Cîțu a mai spus că încă nu a fost stabilit un termen final pentru depunerea Planului Național de Redresare și Reziliență la Comisia Europeană, însă susține că autoritățile vor face tot posibilul pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai repede. După o nouă rundă de discuții în coaliție, premierul a anunțat că Bucureștiul va negocia cu Bruxellesul pe o variantă care cuprinde proiecte în valoare de 30 de miliarde de euro, adică exact suma alocată țării noastre din Fondul european de recuperare, în contrast cu alte țări membre UE, „care au mers peste alocare”, cum inițial făcuse și România.
Întrebat la ce proiecte se renunță, având în vedere că inițial strategia abordată de Guvern a fost aceea de a merge pe o supraalocare, premierul Florin Cîțu a precizat: „Nu renunțăm la niciun proiect. Nu renunțăm la proiecte. A fost o discuție de optimizare a ceea ce aveam până acum în PNRR”.
„Am spus din primul moment că acest PNRR trebuie văzut în ansamblu. O parte din proiecte vor fi finanțate în totalitate din PNRR, o parte dintre ele vor avea o parte de finanțare pe PNRR, alta pe alte surse de finanțare, buget sau fonduri europene, deci ne uităm la acest PNRR în ansamblu. Vom vorbi despre proiecte în momentul când avem forma finală. În acest moment, avem această reducere de costuri, aș spune eu, cu care mergem la Comisia Europeană și vom discuta detaliile tehnice”, a declarat premierul Florin Cîțu.
Întrebat cum vor fi rezolvate domeniile cu probleme, el a adăugat: „Nu știu dacă sunt probleme, deci eu am spus că nu sunt probleme. Nu sunt nici obiecții, sunt comentarii. Au cerut mai multe detalii și asta am făcut aici, le-am cerut și miniștrilor mai multe detalii. Unii dintre miniștri chiar vor merge la Bruxelles în perioada următoare să explice mai bine proiectele”.
„Rămân proiectele pe care le-am pus în forma respectivă. Cred că sunt două sau trei proiecte unde sumele sunt diferite, dar proiectele rămân, pentru că proiectele sunt importante. (...) Am spus din primul moment că acest PNRR trebuie văzut în ansamblu. O parte din proiecte vor fi finanțate în totalitate din PNRR, o parte dintre ele vor avea o parte de finanțare pe PNRR, alta pe alte surse de finanțare, buget sau fonduri europene, deci ne uităm la acest PNRR în ansamblu. Vom vorbi despre proiecte în momentul când avem forma finală. În acest moment, avem această reducere de costuri, aș spune eu, cu care mergem la Comisia Europeană și vom discuta detaliile tehnice”, a adăugat Florin Cîțu.
Întrebat dacă are garanția că acest proiect va fi aprobat și nu vor exista alte obiecții din partea Comisiei Europene, premierul a explicat: „Garanții nu poate să dea nimeni. Vom merge cu acest proiect la Comisia Europeană. Avem specialiștii noștri la MIPE, care se vor uita ca detaliile pe care le avem să fie cele pe care le cere Comisia Europeană”.
„Nu avem un termen final deocamdată. Vom discuta la Comisie. Dacă putem mai devreme, o vom face mai devreme. Vom face tot posibilul să avem cât mai repede acest PNRR”, a mai spus prim-ministrul Florin Cîțu.