Fără petreceri private de Revelion

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, recomandă românilor să evite petrecerile de Revelion, în contextul epidemiologic actual.

Fără petreceri private de Revelion

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, recomandă românilor să evite petrecerile de Revelion, în contextul epidemiologic actual, precizând că poliția va fi în alertă maximă în noaptea respectivă, gata să-i sancționeze drastic pe cei care nu respectă restricțiile în vigoare.

În starea de alertă, deplasările sunt permise până în ora 23:00. După aceea, este nevoie de un motiv întemeiat pe declarația pe proprie răspundere pentru a ieși pe stradă, iar petrecerile, aniversările și sărbătorile nu se află printre ele.
Raed Arafat îi sfătuiește pe români să stea de Revelion acasă, în familie. Cei care nu respectă regulile pot fi amendați cu sume cuprinse între 500 și 2.500 lei. În plus, s-ar putea alege cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
„Pare ciudat ce spun, dar chiar dacă ai invitat pe cineva, să se poartă mască, dar nu s-a pus o limită de persoane aici. Petrecerile, aniversările şi sărbătorile sunt interzise. Dacă cineva totuşi riscă şi vrea să facă ceva în interiorul domiciliului, atunci pe răspunderea lui face acest lucru. Noi nu putem să mergem să spunem că interzicem ceva în interiorul domiciliului.
Sunt convins că unii vor ieși în fața blocului, dar să iasă cu mască. Deci, nu concerte, nu petreceri, așa ceva nu va fi posibil. Ieșim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor”, a declarat șeful DSU.
Și președintele României, Klaus Iohannis, i-a atenționat pe cei care vor să petreacă de Revelion că riscă sancțiuni dure.
„Trebuie să avem grijă și să respectăm restricțiile. Toate restricțiile rămân în vigoare de Anul Nou. Măsurile sunt gândite pentru a ne proteja de boală, ele trebuie respectate. Există dispozitive suplimentare pregătite de MAI pentru cei care nu înțeleg de vorbă bună, ei vor fi sancționați”, a precizat șeful statului.