Tribunalul Constanţa a respins apelul lui ÎPS Teodosie în legătură cu anularea deciziei de carantinare

Tribunalul Constanţa a respins, vineri, apelul Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, la decizia dată de Judecătoria Constanța în legătură cu anularea deciziei de carantinare. Decizia este definitivă.

Tribunalul Constanţa a respins apelul lui ÎPS Teodosie în legătură cu anularea deciziei de carantinare

Tribunalul Constanţa a respins, vineri, 28 ianuarie, apelul Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, la decizia dată de Judecătoria Constanța în legătură cu anularea deciziei de carantinare. Decizia este definitivă.

ÎPS Teodosie a fost amendat, luni, 24 ianuarie, de trei ori, pentru că nu a respectat măsura carantinei, fiind contact direct cu o persoană confirmată cu COVID. Mai întâi el a ieşit din izolare pentru a oficia liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, în Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel din Constanța, iar apoi a participat la un eveniment din oraș ocazionat de Mica Unire, precum şi la o conferinţă de presă. Pentru fiecare apariție în public, a fost sancționat cu 1.000 de lei.  
DSP București a emis decizia de carantinare pe numele ÎPS Teodosie deoarece acesta a revenit în România pe 20 ianuarie, din Iordania, ţară aflată în zona roşie. Arhiepiscopia Tomisului a anunţat, luni seară, că ÎPS Teodosie a ales să se carantineze la sediul Palatului Arhiepiscopal, dar a făcut și contestație, argumentând că documentul DSP București nu este semnat.   
Contestaţia a fost respinsă joi, 28 ianuarie, de Judecătoria Constanţa. Decizia instanței, nefiind definitivă, a fost atacată cu apel. Iar Tribunalul Constanţa a menținut, vineri, 28 ianuarie, decizia dată în prima instanță. Deși hotărârea este acum definitivă, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei a spus că avocatul lui IPS Teodosie caută să vadă dacă mai există o altă cale de atac. Purtătorul de cuvânt a mai precizat și că atunci când vor fi primite amenzile, și acestea vor fi contestate în instanță.