Lucian Bode propune suspendarea barurilor şi cluburilor dacă încalcă regulile sanitare

Lucian Bode doreşte să modifice legea în vederea suspendării activităţii agenţilor economici care nu au respectat măsurile sanitare, chiar dacă au mai primit sancţiuni în trecut.

Lucian Bode propune suspendarea barurilor şi cluburilor dacă încalcă regulile sanitare

Ministrul de Interne va propune schimbarea legii 55/2020 privind combaterea şi prevenirea pandemiei. Lucian Bode doreşte să modifice legea în vederea suspendării activităţii agenţilor economici care nu au respectat măsurile sanitare, chiar dacă au mai primit două sau trei sancţiuni în trecut.

Lucian Bode este de părere că sancţiunile nu sunt suficiente, urmând să solicite conducerii PNL discutarea în interiorul coaliţiei de guvernare modificarea legii 55/2020, în Parlament.
Pe durata weekendului care a trecut, ministrul Bode a precizat că au fost realizate 5.000 de controale, în urma cărora au fost amendaţi 23 de agenţi economici.
"O să solicit PNL să discute în coaliţie, foarte serios, ca în această săptămână, în agenda Parlamentului, să fie adus în dezbatere şi aprobat proiectul de lege care modifică OUG privind regimul sancţiunilor. Am văzut că sancţiunile nu sunt suficiente, din păcate. Îmi doresc ca legislaţia să fie modificată, mai exact Legea 55/2020, astfel încât după una-două-trei sancţiuni, instituţiile statului să poată suspenda activitatea agentului economic care nu respectă măsurile de protecţie sanitară", a declarat Lucian Bode la Digi24.
Ministrul Lucian Bode este de părere că se poate aplica aşa cum s-a întâmplat şi cu legea fumatului. Mai exact, în cazul în care agenţii economici nu se supun în faţa sancţiuniilor, să fie suspendată licenţa de funcţionare.
Mai mult decât atât, ministrul Bode susţine că legea trebuie să fie una foarte clară şi să fie aplicat un sigiliu, iar în caz contrar se poate discuta de o infracţiune.