Iohannis despre Ţinutul Secuiesc: Problema pe care o am este cu politicienii, în special din PSD

Iohannis despre Ţinutul Secuiesc: Problema pe care o am este cu politicienii, în special din PSD

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat luni, referindu-se la declaraţiile sale privind Ţinutul Secuiesc, că nu are nicio problemă cu cetăţenii de etnie maghiară, ci cu politicienii.

"În final vreau să menționez o temă, chestiunea care ține de autonomia Ținutului Secuiesc. Am făcut atunci niște afirmații. Eu nu am niciun fel de problemă cu persoanele de etnie maghiară. Îi respect. Marea majoritate sunt oameni de treabă, harnici. Problema pe care o am este cu politicienii, în special din PSD care au încercat să promoveze legislație care privește autonomia Ținutului Secuiesc. Este surprinzător și supărător. Au încercat să se scoată și după scurt timp au picat legislația în Senat. Dar iată că vin dovezi că nu a fost o chestiune singulară. Culmea, în Senat a trecut tot tacit o altă chestiune a UDMR, un cod administrativ în varianta UDMR. Acest cod introdus de UDMR prevede obligativitatea limbii maghiare în unele zone din Ardeal. De data aceasta, PSD nu poate să spună că nu a știut. Pentru că a trecut prin comisiile Senatului unde membrii PSD au votat pentru. Acum, probabil după ce am arătat public vor găsi o formă să voteze și împotriva acestei legi. Nu putem să ne facem că nu vedem cum PSD e în situația de a promova anumite legi care vin să ducă la autonomia Ținutului Secuiesc ori așa ceva e pur și simplu neconstituțional și nu voi tolera apariția unor astfel de legi", a declarat Klaus Iohannis.