Grindeanu: România a început lucrările de dragare pe șenalul navigabil al Dunării pe care îl gestionează Bulgaria

România a început lucrările de dragare pe șenalul navigabil al Dunării pe care îl gestionează Bulgaria pentru a nu mai exista blocaje, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Grindeanu: România a început lucrările de dragare pe șenalul navigabil al Dunării pe care îl gestionează Bulgaria

România a început lucrările de dragare pe șenalul navigabil al Dunării pe care îl gestionează Bulgaria pentru a nu mai exista blocaje, chiar dacă este treaba părții bulgare să facă acest lucru, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, vineri, în Portul Constanța.

Într-o conferință de presă, oficialul a precizat că principalul proiect din fonduri europene pe zona navală este Fast Danube, care „rezolvă navigabilitatea Dunării pe întreg parcursul anului pe o perioadă mult mai lungă”.
„Pe zona navală, în acest moment, cel mai important este Fast Danube. Acest proiect, care e pe CEF și care trebuie să fie făcut împreună cu bulgarii, și care trebuie depus undeva în toamna acestui an, octombrie-noiembrie, sper să nu greșesc, e în stadiul următor – noi am terminat studiul de fezabilitate, colegii de la sud de Dunăre, nu. Stăm, sper – și am avut diverse și nenumărate discuții cu ministrul bulgar al transporturilor – să termine studiul de fezabilitate astfel încât să putem să depunem acest proiect. De ce e cel mai important? Pentru că, dincolo de operațiunile anuale de dragare a Dunării, care se întâmplă și acum, și aici pot să vă mai spun ceva, acest proiect, Fast Danube, rezolvă navigabilitatea Dunării pe întreg parcursul anului pe o perioadă mult mai lungă”, spune ministrul Transporturilor.

Cu această ocazie, Sorin Grindeanu a precizat că România a început lucrările de dragare pe sectorul bulgar.
„Sigur că acum am avut – și dumneavoastră ați dat în presă – blocaje undeva în sudul țării, pe anumite tronsoane, pe șenalul navigabil gestionat de colegii din Bulgaria. Vă mai spun ceva, au fost de acord să facem noi dragarea, chiar dacă e treaba lor, și o să o facem noi, nu e pentru prima dată când România face dragarea pe sectorul bulgar, astfel încât totuși acele blocaje pe care le-ați văzut că se întâmplă în sudul țării să nu mai existe. Au și început aceste lucrări”, a adăugat el.
Ministrul Sorin Grindeanu a vorbit și despre ARSVOM, în contextul în care s-a vehiculat ideea că instituția ar urma să ajungă în subordinea ISU (MAI). Mai mult, angajații amenință cu proteste, nemulțumiți de faptul că ar putea rămâne fără muncă.
”A plecat cineva? Nu a plecat nimeni. Noi ne aflăm într-o situație dată: dacă erau schimbări, le-ați fi văzut. Nu e cazul de schimbări. Nu văd un motiv ca ARSVOM să treacă la ISU. Rămâne în continuare la Ministerul Transporturilor”, a mai spus oficialul.