City Park dăruiește medicilor și asistenților din prima linie vouchere de cumpărături

City Park Mall recompensează cadrele medicale din linia I și le oferă vouchere de cumpărături în semn de recunoștință pentru dedicarea și grija constantă oferite pe durata pandemiei de coronavirus

City Park dăruiește medicilor și asistenților din prima linie vouchere de cumpărături

În perioada 19-21 iunie 2020 City Park Mall le dăruiește medicilor și asistenților din prima linie vouchere de cumpărături.

Sub conceptul “Siguranța ne privește pe toți”, City Park Mall recompensează cadrele medicale din linia I și le oferă vouchere de cumpărături în semn de recunoștință pentru dedicarea și grija constantă oferite pe durata pandemiei de coronavirus. 
Începând de astăzi, 19 iunie, și până duminică, 21 iunie, centrul comercial oferă 100 de vouchere, în valoare de 100 de lei fiecare, pentru cadrele medicale și asistenții angajați în sistemului sanitar de stat din Constanța. 
Pentru a intra în posesia unui voucher în valoare de 100 RON, angajații din sistemul medical trebuie să prezinte legitimația de lucru și actul de identitate la Info Desk-ul din City Park Mall, intrarea principală, în intervalul 10:00-21:00, pentru a confirma că lucrează în sistemul sanitar de stat din Constanța. Voucherul poate fi utilizat pana la 31.12.2020, în oricare dintre magazinele aflate în centrul comercial.
City Park Mall a implementat un plan de măsuri suplimentare de siguranță și distanțare socială pentru o experiență de shopping în siguranță. Printre măsurile cu rol preventiv, menite să asigure condiții sigure pentru shopping, menționăm: instalarea unor dispensere cu dezinfectant în mai multe puncte cheie, aerisirea periodică, în mod natural a mall-ului, instalarea unor benzi de distanțare socială în zonele unde se poate crea aglomerație. Accesul în centrul comercial este permis doar clienților care poartă mască de protecție, iar această măsură este obligatorie și pentru personalul din magazine și echipa administrativă.
City Park Mall le mulțumește medicilor și asistenților pentru dedicarea și grija acordate pacienților în ultima perioadă. În plus, admiră responsabilitatea vizitatorilor care s-au bucurat deja de o experiență de shopping în siguranță, respectând toate măsurile de siguranță și distanțare socială.