AUR cere ridicarea restricțiilor de deplasare în noaptea de Înviere

AUR solicită Guvernului și Comitetului Național pentru Situații de Urgență să ridice restricțiile de circulație ce au fost impuse pe timpul nopții

AUR cere ridicarea restricțiilor de deplasare în noaptea de Înviere

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Guvernului și Comitetului Național pentru Situații de Urgență să ridice restricțiile de circulație ce au fost impuse pe timpul nopții, ca măsură de prevenție anticoronavirus, în datele de 4 aprilie și 2 mai, când este Paștele catolic și cel ortodox. Formațiunea subliniază, într-un comunicat „importanța covârșitoare a sărbătorii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”.

„Partidul condus de George Simion și Claudiu Târziu cere ca în cele două nopți sacre, creștinii să poată participa la slujba Învierii, urmată de Sfânta Liturghie. "Este necesară derogarea de la restricțiile de deplasare între orele 23:00-05:00, una dintre măsurile impuse de CNSU în data de 6 noiembrie 2020 și prelungită lună de lună, până la un termen necunoscut”, a transmis AUR, într-un comunicat.
Claudiu Târziu, copreședinte AUR, a susținut că se va lupta în Parlament, dar „și în afara lui”, ca „aberația de anul trecut să nu se mai întâmple”. Mai precizează că, indiferent de riscuri, ei vor merge să ia Lumină.
„Ne vom lupta pe toate căile, în Parlament și în afara lui, ca aberația de anul trecut să nu se mai întâmple. Este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor, una a bucuriei și nădejdii, a credinței depline în Iisus Hristos, a învierii Lui și a noastre. Cu toate riscurile în fața întunericului, noi vom merge să luăm Lumina. Le-o vom da și celor rătăciți, care ne țin departe de Biserică și ne vom ruga ca Bunul Dumnezeu să le deschidă mintea, să le încălzească sufletul și să le îndrume fapta”, a declarat senatorul Claudiu Târziu.
În același comunicat, partidul a criticat măsurile luate de Guvern și președintele Klaus Iohannis în contextul pandemiei de coronavirus.