Aproape 1.200.000 de români vor primi în curând pachete cu alimente plătite de Uniunea Europeană

Aproape 1.200.000 români care trăiesc în condiții dificile vor primi pachete cu alimente plătite de Uniunea Europeană.

Aproape 1.200.000 de români vor primi în curând pachete cu alimente plătite de Uniunea Europeană

În următoarele zile, 1.200.000 români care trăiesc în condiții dificile vor primi pachete cu alimente plătite de Uniunea Europeană. Acestea conțin produse românești precum făină, orez, ulei, zahăr, conserve de carne, gemuri și compoturi.

Pachetele nu îi susțin doar pe cei vulnerabili ci indirect, ajută industria alimentară care a vândut, astfel, sute de mii de tone de făină și mălai, precum și zeci de milioane de conserve, în valoare de peste 220 de milioane de lei. Doar orezul este din alte țări.
Categoriile eligibile sunt următoarele:

  • Familii și persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat;
  • Familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
  • Persoane sau familii aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente sau în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.

Conținutul unui pachet cu ajutoare: făină albă de grâu (5 kg), mălai (4 kg), paste făinoase (800 g), ulei (4 l), zahăr (2 kg), orez (4 kg), conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g), conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g), conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g), compot de fructe (1,44 l), gem de fructe (360 g) și gem de fructe dietetic (360 g).
Prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate am finanțat măsuri destinate celor mai vulnerabili dintre români, iar distribuirea pachetelor cu alimente de bază, produse românești, de două ori pe an, este unul dintre cele mai concrete moduri prin care venim în ajutor oamenilor aflați în dificultate.
Dacă ar fi achiziționate produsele de la supermarket, pentru un astfel de pachet românii ar trebui să scoată din buzunar în jur de 300 de lei. Vrem ca această tranșă să ajungă la toți beneficiarii înainte de sărbători și, tot până atunci, să încărcăm o nouă tranșă de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin „Sprijin pentru România”, pentru ca înainte de Crăciun fiecare român vulnerabil să primească și ajutorul pe card, dar și un pachet de 24 kg cu alimente”, a transmis ministrul Marcel Boloș, aflat în vizită de lucru în județul Prahova, unde a început distribuirea pachetelor către beneficiari.