Ordonanța anti-plastic a fost adoptată de Guvern. Ce produse de unică folosință sunt interzise în România

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că Guvernul a adoptat o Ordonanță care transpune în legislația națională directiva europeană privind plasticul de unică folosință.

Ordonanța anti-plastic a fost adoptată de Guvern. Ce produse de unică folosință sunt interzise în România

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că Guvernul a adoptat o Ordonanță care transpune în legislația națională directiva europeană privind plasticul de unică folosință. Astfel, numeroase produse din plastic, precum pahare și capacele lor, farfurii și tacâmuri, nu vor mai putea fi puse pe piață. Ele pot fi comercializate în continuare, dar doar dacă ajung pe piețe din afara UE.

„E o zi importantă pentru Ministerul Mediulul. Directiva privind plasticul de unică folosință e transpusă în legislația din România printr-o Ordonanță care prevede obligațiile ce au ca scop reducerea platicului din natură.
S-a constatat în mai multe studii la nivel european că majoritatea deșeurilor, de exemplu, din apele maritime provin din plasticul de unică folosință. Nu vorbim doar de palsticul în sine, ci și de poluarea cu micropastic. De asta există.
Directiva 904/2019, care obligă statele UE să ia măsuri pentru reducerea producerii și punerii pe piață a acestor produse.
Producția în sine e permisă doar dacă produsele se pun pe piață în afara UE. Deci producția în sine nu e interzisă, ci punerea pe piață.
Ordonanța se va aplica pentru produsele din plastic de unică folosință: pahare și capacele lor, recipiente pentru alimente, bețișoare pentru urechi, farfurii, tacâmuri, agitatoare de băuturi, bețișoare chinezești, bețe de care se atașează baloane, recipiente pentru băuturi și pahare pentru băuturi din polistiren expandat, produse care pot fi utilizate în combinație cu produse de tutun, vorbim de acele filtre care conțin plastic, pungile de transport din plastic subțire”, a declarat ministrul Tanczos Barna.