OMS: O nouă variantă îngrijorătoare de COVID ar putea apărea

Șeful OMS avertizează că o nouă variantă COVID-19 mai agresivă poate să apară oricând, având în vedere că autoritățile au renunțat la măsurile de protecție.

OMS: O nouă variantă îngrijorătoare de COVID ar putea apărea

Șeful OMS avertizează că o nouă variantă COVID-19 mai agresivă poate să apară oricând, având în vedere că autoritățile au renunțat la măsurile de protecție.

OMS transmite că lipsa supravegherii infecțiilor cu coronavirus ar putea duce la apariție unei noi variante „îngrijorătoare”.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat vineri că lacunele în ceea ce privește supravegherea, testarea, secvențierea și vaccinarea pentru COVID-19 continuă să creeze „condițiile perfecte pentru apariția unei noi variante îngrijorătoare”, transmite Reuters.
Prim-ministrul francez Elisabeth Borne a declarat marți că „epidemia de COVID începe din nou”, context în care a solicitat măsuri de prevenție, transmite Politico.
Potrivit premierului, autoritățile franceze depistează peste 40.000 de cazuri în fiecare zi, iar săptămâna trecută au fost observate „o creștere de aproape 10% a spitalizărilor, o creștere cu 22% a spitalizărilor la terapie intensivă și 400 de decese de la COVID”.
Prim-ministrul Franței susține că spitalele se confruntă cu o presiune suplimentară din cauza unei epidemii de bronșolită și a sezonului gripal.
Elisabeth Borne a pledat pentru distanțare socială, purtarea măștii în zone aglomerate, mai ales în transportul public, și vaccinare antigripală.