Marcel Vela anunţă construcţia unui nou spital MAI. Va avea o bancă de plasmă

Ministrul Marcel Vela, a anunţat, luni, că un teren al Academiei de Poliţie a fost trecut în proprietatea Spitalului de Urgenţă "Prof. Dr. Dimitrie Gerota", urmând să se construiască o nouă unitate medicală.

Marcel Vela anunţă construcţia unui nou spital MAI. Va avea o bancă de plasmă

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni, că un teren al Academiei de Poliţie a fost trecut în proprietatea Spitalului de Urgenţă "Prof. Dr. Dimitrie Gerota", urmând să se construiască o nouă unitate medicală, care va avea şi o bancă de plasmă. Ministrul de Interne, Marcel Vela a inaugurat luni dimineață un centru special de colectare de plasmă convalescentă la Spitalul Dimitrie Gerota, din Capitală. În noul centru vor putea dona atât civilii, cât și personalul MAI, însă de acest tratament vor beneficia toți pacienții care au nevoie.

"Planul de dezvoltare a sistemului medical al Ministerului Afacerilor Interne (...) are ca obiectiv final realizarea unui nou spital. Am făcut un prim pas, punând piatra de temelie, prin faptul că un teren al Academiei de Poliţie a fost trecut în proprietatea spitalului. Vă anunţ, în premieră, că luna viitoare vor începe procedurile pentru realizarea studiului de fezabilitate. În cadrul acestui nou spital va funcţiona şi centrul de transfuzii, care va avea în viitor şi o bancă de plasmă. Un prim pas l-am făcut acum prin operaţionalizarea acestui punct mobil de colectare de plasmă convalescentă la nivelul Spitalului de Urgenţă Dimitrie Gerota al Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională. Vom putea astfel veni în sprijinul celor grav bolnavi ca urmare a infectării cu virusul Sars-Cov-2. Este o iniţiativă pentru viaţă fiindcă mulţi dintre semenii noştri depind de tratamentul cu plasmă convalescentă care chiar poate face diferenţa”, a declarat Vela, la inaugurarea Punctului mobil de colectare de plasmă convalescentă de la Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Dimitrie Gerota" al MAI. 
El a menţionat că în centrul respectiv vor putea dona toţi angajaţii MAI care au avut Covid-19. 
“În acesta vor putea dona toţi angajaţii Ministerului Afacerilor Interne care au avut Covid 19 şi vreau să vă spun că nu sunt puţini, care îndeplinesc şi criteriile medicale, iar beneficiarii vor fi toţi pacienţii care au nevoie de plasmă. Operaţionalizarea acestui punct este un act de normalitate, un demers firesc în contextul pandemiei, iar obiectivul nostru pe termen lung este înfiinţarea băncii de plasmă. Tot în contextul pandemiei, pentru a creşte capacitate spitalului de îngrijire şi tratament al cazurilor de infecţie cu Sars-Cov-2 în special, în domeniul terapiei Intensive este în implementare proiectul Consolidarea capacităţii de reacţie a sistemului medical la criza Covid-19 Să fim pregătiţi. Acest proiect are o valoare totală de 28 de milioane de lei, fiind 100% din fonduri nerambursabile, cu perioadă de implementare până în aprilie 2021”, a mai afirmat ministrul Afacerilor Interne.