Iohannis, înainte de Summitul Parteneriatului Estic: Să dăm şansa celor ce vor să facă mai mult

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, înaintea participării miercuri la Summitul Parteneriatului Estic, că va solicita ca UE să se implice mai mult în rezolvarea conflictelor care afectează partenerii României.

Iohannis, înainte de Summitul Parteneriatului Estic: Să dăm şansa celor ce vor să facă mai mult

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că va solicita în cadrul Summitului Parteneriatului Estic ca Uniunea Europeană să se implice mai intens şi mai des în rezolvarea conflictelor care afectează partenerii şi să se dea şansa celor care vor să facă mai mult, dând ca exemplu Republica Moldova.

Şeful statului a adăugat că Republica Moldova, de exemplu, este dispusă să facă reformele necesare şi să se mişte în direcţia UE.
Avem astăzi Summitul Parteneriatului Estic, adică ne întâlnim noi, liderii europeni, cu liderii statelor din Parteneriatul Estic – Moldova, Ucraina și ceilalți parteneri. Este un Summit mult așteptat și este destul de clar că există așteptări din ambele părți. Noi, din Uniune, ne așteptăm ca partenerii noștri să îndeplinească ce s-au angajat să îndeplinească prin, de exemplu, acordurile de asociere, dar, din partea lor, sigur, există așteptări ca Uniunea să-i sprijine, să-i ajute și să-i îndrume.
În alocuțiunea mea, eu voi solicita, printre altele, două lucruri. Primul – ca Uniunea Europeană să se implice mai mult, mai intens și mai des în rezolvarea conflictelor care afectează pe partenerii noștri. Iar al doilea lucru se referă la viteza diferită cu care se mișcă partenerii noștri. Este clar că unii se mișcă mai repede, sunt dispuși să facă mai mult, cum este cazul Republicii Moldova, unde avem o administrație acum care este dispusă să facă reformele necesare și să se miște mai repede în direcția Uniunii Europene, și solicitarea mea este în sensul să dăm șansa celor care vor mai mult să facă mai mult. Mâine avem ședința Consiliului și despre Consiliu voi face mâine mai multe remarci”, a declarat Klaus Iohannis.