Iohannis, despre aderarea la Schengen: Nu ne vom opri din negociat până în ultimul moment

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că aderarea României la Spaţiul Schengen se va afla joi pe masa Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne şi că până la acel moment se poartă negocieri.

Iohannis, despre aderarea la Schengen: Nu ne vom opri din negociat până în ultimul moment
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că aderarea României la Spaţiul Schengen se va afla joi pe masa Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne şi că până la acel moment se poartă negocieri, potrivit Agerpres.

"Încă se discută, se negociază. Joi, această chestiune se va afla pe masa Consiliului - în format JAI - de miniştri de interne şi de justiţie, acolo sigur că se va discuta in extenso această chestiune. Până atunci este nevoie de negocieri, încă se discută pe textul acelei decizii şi noi suntem angajaţi să stăm hotărâţi până în ultimul moment şi să ducem decizia acolo unde o dorim noi", a spus şeful statului, marţi, înainte de a participa la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, care se desfăşoară la Tirana.
Despre opoziţia Austriei cu privire la aderarea României la spaţiul european de liberă circulaţie, preşedintele Iohannis a precizat că "în continuare se discută şi se negociază".
"Nu ne vom opri din discutat şi negociat până în ultimul moment", a afirmat şeful statului.
El a fost întrebat şi dacă România ar putea fi decuplată de Bulgaria în acest dosar.
"În condiţiile în care deciziile referitoare la România şi Bulgaria nu sunt tocmai identice, nici rezultatele nu pot fi tocmai identice, dar asta nu înseamnă că nu se poate găsi o formulă de decizie care este convenabilă pentru ambele părţi. O decuplare este o chestiune care s-a mai discutat şi speranţa mea este să avem o decizie pozitivă şi să nu fie nevoie să discutăm în continuare aceste chestiuni", a precizat Klaus Iohannis.