Directorii de şcoli competenți sunt înlocuiţi cu pilele PNL şi USR-PLUS

Președintele PSD, Marcel Ciolacua cuză mai ales PNL și USR-PLUS că nu au altă grijă decât să împartă toate funcțiile posibile clientelelor de partid.

Directorii de şcoli competenți sunt înlocuiţi cu pilele PNL şi USR-PLUS

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a acuzat actuala coaliție de guvernare că și-a încălcat o altă promisiune de campanie, aceea a depolitizării instituțiilor publice.

Ciolacu acuză mai ales PNL și USR-PLUS că nu au altă grijă decât să împartă toate funcțiile posibile clientelelor de partid. Social-democratul mai susține că s-a ajuns chiar la schimbarea directorilor de școli competenți, „într-un dispreț total față de profesioniști, elevi și părinții”. 
"Singurul obiectiv al CDR2.0 este împărțirea tuturor funcțiilor posibile pentru a-și îndestula întreaga clientelă de partid! Depolitizarea a fost doar o altă promisiune de campanie. Acum, până la ultima comună, chiar și directorii de școli cu rezultate de excepție sunt înlocuiți cu politrucii și pilele PNL și USR-PLUS. 
Totul la vedere și într-un dispreț total față de profesioniști, elevi și părinții care ies în fața școlilor închise să protesteze!  Când interesele de grup și de partid o cer, CDR 2.0 trece cu buldozerul peste români!", a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.