Constanța va avea un spital de oncologie și cardiologie

Proiectul cu noul spital de oncologie și cardiologie a fost inclus pe lista de unități medicale din România eligibile pentru a obține finanțare prin PNRR.

Constanța va avea un spital de oncologie și cardiologie

Proiectul cu noul spital de oncologie și cardiologie a fost inclus pe lista de unități medicale din România eligibile pentru a obține finanțare prin PNRR.

Ministerul Sănătății a declarat eligibil proiectul, urmând a parcurge etapa de evaluare tehnică si ierarhizare, conform metodologiei de aprobare a investițiilor din cadrul PNRRR prevăzută in HG 1237/2022. 
"Totul va fi nou și construit la cele mai înalte standarde de calitate. Odată cu implementarea și finalizarea acestui proiect, îmi doresc să scăpăm de trista butadă conform căreia „cel mai bun doctor este trenul spre București”. Un final de an așa cum vi-l doriți!", a scris primarul Vergil Chițac pe Facebook.
Valoarea proiectului “Policlinică Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța-spital nou” este de 103.214.244,06 euro din care finanțare nerambursabilă prin intermediul PNRR 98.053.531,86 euro. 
Noul spital va fi amplasat pe B-dul Aurel Vlaicu în zona Dacia Service pe un teren în suprafață de 19.660 mp. Acesta va avea două specializări: oncologie si cardiologie. 
Dotarea se va face cu aparatură de înaltă performanţă asistată de personal medical de specialitate pregătit și instruit să ofere servicii de calitate la standarde europene. 
De asemenea, municipalitatea își dorește crearea unui spaţiu centrat în jurul nevoilor pacientului și crearea unui mediu terapeutic, capabil să reducă stresul generat de actul medical. 
Realizarea investiţiei presupune construirea unei clădiri cu regimul de înălţime D+P+3E şi o suprafaţă construită de 2.991,00 m2 și o suprafață desfășurată de 12.202,00 m2. 
Spitalul va fi focusat pe două specialități, Cardiologie şi Oncologie, esențial în completarea infrastructurii medicale a regiunii. Noul spital va avea câte două funcționalități pentru fiecare specialitate medicală, respectiv, ambulatoriu cu paturi de zi (40 paturi) şi spitalizare continuă, inclusiv ATI (64 paturi). Specialitatea Cardiologie va completa serviciile medicale existente, acestea neacoperind la acest moment în localitate şi regiune cerințele şi necesarul populației. Pentru Oncologie nu există la acest moment servicii medicale, acestea fiind satisfăcute în alte localități, în special în Bucureşti. Noul spital va beneficia de cele mai noi şi înalte tehnologii în ambele faze de realizare, cea constructivă şi cea echipamentelor şi aparaturii, precum şi un nivel de digitalizare şi sustenabilitate inexistent în regiune.