Astăzi este ziua a îndrăgitului artist Ștefan Hruscă

Astăzi este ziua a îndrăgitului artist Ștefan Hruscă
Ștefan Hruscă

Mult îndrăgitul interpret de muzică folk, își serbează astăzi ziua de naștere!

LA MULȚI ANI!

Ce știm despre artistul Ștefan?

Știm că s-a născut pe 8 Decembrie 1957, la comuna Ieud din Județul Maramureș.

Mai știm că a debutat ca artist cu Cenaclul Flacăra în anul 1981, iar până în anul 1984 a susținut peste 1000 de spectacole.

În 1982 a obținut Marele Premiu al Muzicii Folk, iar în 1983 a primit Premiul pentru Creație.

În anul 1991 ia fost înmânat de către Casa de Discuri Electrecord pentru primul Albumul de Colinde, Discul de Aur.

În anul 1991, imediat când i s-a ivit ocazia, acesta pleacă și se stabilește în Canada, mai exact în Toronto.

Dar de fiecare dată vine acasă de Crăciun, susținân foarte multe spectacole pentru conaționalii săi.

Primul Albumul de Colinde, a fost albumul cu cele mai multe vânzări în aceea perioadă.

După 5 ani, în anul 1996, a primit cel de-al doilea Disc de Aur pentru Albumul "La Săvârșitu' lumii".

Tot în același an, respectiv în anul 1996, cu Albumul "Ziurel de Ziurel", a obținut Premiul Uniunii Oamenilor de Artă, pentru cele mai vândute unități.

În anul 2004 pe 10 Decembrie, Președintele României din acea perioadă, respectiv Ion Iliescu, îi conferă acestuia Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești.

Toată lumea îl știm, că prin frumoasele lui colinde cu care umple de fiecare dată bucuria sosirii Crăciunului și a noului an, ne face pe toți să simțim acea emoție a Nașterii Domnului.

În data de 24 Decembrie, în Ajunul Crăciunului, Ștefan va veni Acasă de Crăciun, la Casa de Cultură din Constanța.

 

Tot astăzi sa născut și Nicu Vladimir, muzician român tot de Folk, iar alți oameni importanți au fost din alte domenii: politician, actor, dramturg, poet, jurnalist, general în armată, istoric, pictor, fizician...