Virgil Popescu: Legea offshore - cel mai important pas către independenţa energetică a României

Legea offshore, adoptată miercuri de Camera Deputaţilor - for decizional, este cel mai important pas către independenţa energetică a României, a afirmat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Virgil Popescu: Legea offshore - cel mai important pas către independenţa energetică a României

Legea offshore, adoptată miercuri de Camera Deputaţilor - for decizional, este cel mai important pas către independenţa energetică a României, a afirmat ministrul Energiei, Virgil Popescu. Acesta a explicat că România va avea de câștigat din mai multe puncte de vedere, însă cel mai important aspect este independența energetică.

"Astăzi am votat în Camera Deputaţilor, împreună cu o largă majoritate, Legea offshore. Este poate un pas - cel mai important - pe care îl facem către independenţa energetică. Practic, putem spune că, odată cu începerea investiţiilor în Marea Neagră, România va deveni independentă energetic, vom produce gaze naturale mai mult decât consumăm, iar surplusul de gaze naturale poate fi livrat în afara ţării", a declarat Virgil Popescu, la Parlament.

Potrivit ministrului, România poate să devină un furnizor de securitate energetică regională.
"Legea aduce stabilitate şi predictibilitate, un mediu fiscal prietenos şi sunt convins că va ajuta investitorii să ia decizia de investiţie. Mai mult, protejează interesele naţionale ale României - în caz de criză energetică putem interveni şi redirecţiona gaze către consumul intern şi, de asemenea, impune un control asupra contractelor bilaterale. (...) Eu cred că este o lege în care atât statul, cât şi investitorii au de câştigat şi ne aşteptăm ca deciziile de investiţie să poată fi luate", a adăugat Virgil Popescu.

El a susţinut că "sub un preţ de cost nu va vinde nimeni absolut niciodată, plecând de la principiul bunei credinţe a tuturor".
"România câştigă din redevenţă - care este undeva la 13% - din impozitul pe venitul suplimentar, România câştigă din impozitul pe profit al companiilor, din numărul de locuri de muncă care se vor crea. Bugetul statului câştigă din impozitul pe forţa de muncă şi cred că cel mai important lucru - România devine independentă energetic şi nu mai avem problemele de aprovizionare cu gaze naturale", a argumentat Virgil Popescu.