Iohannis: E o catastrofă, sunt foarte îngrijorat. Avem nevoie de un Guvern!

Preşedintele Klaus Iohanis şi-a exprimat îngrijorarea faţă de faptul că sunt aproape 15.000 de cazuri de infectări cu COVID şi peste 330 de decese raportate miercuri şi a precizată că „este o catastrofă”.

„Să fim sinceri cu noi, cineva trebuie să guverneze țara, cineva trebuie să formeze Guvernul, și Guvernul se formează cu o majoritate parlamentară, așa că am considerat că este nevoie de câteva zile până când acest entuziasm nemotivat creat de căderea Guvernului se stinge un pic, lumea ajunge să își pună problema, `bun, acum ce urmează`, și să începem discuții așezate, serioase, mature, fiindcă, altfel, problemele vor deveni din ce în ce mai complicate. Sunt foarte îngrijorat, recunosc, am primit datele de astăzi despre pandemie, avem aproape 15.000 de cazuri. Din păcate, avem peste 330 de decese astăzi, este o catastrofă”, a declarat Președintele României.