Diana Șoșoacă a încălcat legea de trei ori. Ce sancțiuni riscă senatoarea

Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul Dianei Şoşoacă, urmând ca Biroul Permanent să decidă cum va fi sancționată senatoarea.

Diana Șoșoacă a încălcat legea de trei ori. Ce sancțiuni riscă senatoarea

Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul Dianei Şoşoacă, urmând ca Biroul Permanent să decidă cum va fi sancționată senatoarea, informează Agerpres.

„Comisia juridică a constatat cu majoritate de voturi că faptele reclamate în cuprinsul sesizării de către grupul PNL se subscriu conţinutului a trei abateri de la deontologia parlamentară care sunt identificate în Regulamentul Senatului, în Codul de conduită al parlamentarilor, precum şi în Legea Statutului deputaţilor şi senatorilor. Comisia juridică va înainta Biroului permanent raportul cu aceste constatări ale abaterilor de la deontologia parlamentară a senatorului în cauză, urmând ca Biroul permanent să decidă ce sancţiune este oportun a fi aplicată senatoarei în cauză”, a anunțat luni Iulia Scântei, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei.
Ea a adăugat că dacă lucrurile „vor escalada„ şi vor fi înregistrate noi comportamente care nu se subscriu conduitei unui senator, va fi luată o decizie de către reprezentanţii Coaliţiei şi de către Comisia pentru regulament.
„Se impune să avem cel puţin o abatere consistentă obiectiv, nu doar cele cu caracter simbolic, dar subscriu şi punctelor de vedere ale colegilor mei, care astăzi în comisie au spus: 'Poate e bine ca un avertisment şi o astfel de discuţie să simbolizeze, să arate mai mult detaşarea, delimitarea noastră netă, categorică faţă de continuarea exercitării în acest mod de până acum a mandatului de către senatorul care a fost sesizat în Biroul permanent'. Sper să aibă un efect. E dorinţa noastră să ne continuăm activitatea pe următorii 4 ani, până la finalizarea mandatului, cu respectarea Regulamentului, pentru că suntem aici în slujba cetăţenilor, nu pentru a face scandal sau a exercita mandatul într-un mod injurios. Nu pentru asta am fost aleşi”, a declarat Iulia Scântei.